duminică, 11 decembrie 2022

 

Preluare de pe net :
Coliva României. Sau Decalogul transformării unei țări fără datorii într-o colonie disciplinată. 🙄
1. Aranjezi o lovitura de stat (pe care fraierii o s-o numească multă vreme revoluție) ca să vină la conducere niște șmecheri pofticioși, care pentru un tablou în plus și-un cont în Elveția au fost dispuși s-o vândă și pe mă-sa.☑️
2. Le spui proștilor că industria lor chimică e de căcat, că ale lor combinate sunt falimentare, că sunt înapoiați rău și le promiți două bax-uri de Bonibon, dacă te lasă s-o manageriezi tu; privatizezi tot, cumperi combinate, uzine și fabrici la preț de fier vechi și calci pe cap orice tâmpit mic care vrea să devină intreprinzător.☑️
3. Pui mâna pe bănci și le instruiești să le dea fraierilor credite căcălău cu buletinul pentru orice, apartamente, mașini, smartfoane, cizmulițe dă vară, alte acareturi la Mall, după care crești dobânzile, îi distrugi psihic cu ratele., le trimiți executorii tăi și-i arunci cu curul gol în stradă. Pentru că tu, șemecherul, ești deja proprietar și pe aerul din jurul fraierilor pe care i-ai păcălit cu reclame colorate și luminoase. ☑️
4. Pasul următor este să-i convingi pe fraieri că e musai să intre într-o alianță armată că altfel vin rușii peste ei. Și atunci fraierii ăia mari care au impresia că conduc țara, pun armata preș și slugă la picioarele unor asupritori ai altor țări și mai mult decât atât, le dai și o bucată mare de teritoriu din țara ta pe care ei s-o ocupe, ca mai apoi să le plătești masă, casă și le asiguri și regulatul cu prospăturile autohtone. ☑️
5. Privim iar spre fraierii autohtoni. Le faci burta mare de chipsuri, bere și Orice-Cola, și- ai obișnuit pițipoancele că nu mai poa’ să trăiască dacă părul lor „n-are volum”, începi să racolezi forța de muncă și-o aduci la tine în țară unde-o plătești cum se cuvine, ca batante și căpșunari. ☑️
6. Degeaba încerci să-i lămurești că țara ta geme de resurse și că ar trebui să-i ia de gulerul cămășii pe idioții care stau în fruntea ei. N-ai cu cine. E târziu. Smartophonul cumpărat din sclavia pe alte meleaguri are vocea mai puternică. ☑️
7. Dacă încerci să le mai explici și faptul că trebuie musai să ridicăm paradisul energiei verzi, să ridicăm moriști de vânt peste tot pentru a plăti energie la preț minimal, vor spune că ești nebun. Păi ești nebun, căci asta ar însemna să-i zboare afară din țară pe austriecii care au împânzit țara cu eoliene și transportă energia la ei acasă. Între timp, termocentralele și hidrocentralele construite cu jerte omenești românești se duc sulii de suflet.☑️
8. Dacă le-a mai rămas fraierilor cumva vreo urmă din industria chimică, de-alde Oltchim cumva, bag-o în faliment, ca să fii sigur că țara asta nu mai are nevoie de gaze naturale decât puțin pentru brichetele fumătorilor și cât să se încălzească fraierii iarna.
Tot românul știe că Marea Neagră colcăie de gaze naturale, ale noastre, de n-are ce să facă toată România cu ele, dar șmecherii ne povestesc moartea căprioarei lui Labiș cum că trebuie să importăm gaze la prețuri exorbitante. Și ce importăm?? Gazele noastre vândute la preț de nimic. Prostești pe proști zicându-le că le pune Dumnezeu mâna în cap și-o să treacă pe la ei o mare conductă care ar urma să-i aprovizioneze cu gaz natural ieftin. Liberalizează prețul la gaze pe piața internă (că industrie care să mai profite de chestia asta nu mai există) pentru ca nu cumva să guițe vreun fraier atunci când o să le dai gazele pe piața externă la ce preț vrei tu. Ce să vezi, când începe Exxon să scoată gazu’ din Marea Neagră, hop, o să fie pe-aproape și-o conductă să-l trimită în afară. Și iacătă ce frumos devine România exportatoare de gaze naturale, alea pe care Putin le dădea cam scump vesticilor care o să le ia acum mai ieftin de la niște fraieri!☑️
9. Dar despre toarte acestea, Serviciile noastre care ar trebui să aibă grijă de România, tac mâlc. Ehe, cine naiba nu a auzit de băieții deștepți din Energie?? Sau de băieții deștepți din spatele companiilor farmaceutice? Sau de toți băieții deștepți din toate punctele cheie economice care ar fi trebuit să facă din România regină? ☑️
10. Tocmai ați citit Coliva Decalog. Trăim într-o Române fărâmată ca lovită de unul din trenurile ruginite care bântuie ca fantomele pe infrastructura feroviară distrusă. Daună aproape totală: 90%. Dacă am uitat ceva - și sigur am făcut-o! - îmi cer iertare față de toți săracii României, față de toți flămânzii ei, față de toți bolnavii omorâți cu zile în spitale, față de toți părinții care tremură pentru siguranța propriilor copii! Dar nimic nu vă oprește să completați lista! ☑️

vineri, 18 noiembrie 2022

O metoda eficienta de schimbare a credintelor limitative

 

  

Schimbarea credintelor

Am mai vorbit in trecut despre constientizarea credintelor limitative si despre comunicarea cu persoane care inca sunt afectate de aceste credinte.

In ceea ce priveste comunicarea, am introdus folosirea patternurilor Sleight of Mouth.

Sa recapitulam putin….

Aceste patternuri au fost introduse de Robert Dilts care a modelat marii lideri si maestri in comunicare. Intamplarea ce l-a determinat pe Dilts sa identifice aceste patternuri a fost in timpul unui seminar NLP in care Richard Bandler a jucat rolul victimei cu niste participanti asa-zisi „experti in comunicare”.

Bandler s-a folosit de o situatie ce s-a creat inainte de inceperea seminarului, anume, scena pe care statea a trebuit sa fie reparata, si a presupus ca cineva a stricat-o pentru a-l sabota. Orice explicatie incercau participantii sa-i ofere, Bandler gasea o portita prin care sa isi mentina credinta paranoica cum „ca cineva ii vrea raul”. Cititi aici tot dialogul folosit de Bandler (The Blame Game).

Pronind de la aceasta intamplare, Dilts a scos in evidenta cat de important este limbajul pe care-l folosim in schimbarea convingerilor limitative. Este foarte important modul in care vorbim cu noi insine cand descoperim o credinta limitatoare. Daca o luam ca si batuta in cuie, ca si cand ea va fi mereu adevarata iar noi va trebui sa gasim metode de a o evita, atunci mereu vom cara pe umeri povara ei.

Dar daca o iei ca pe un joc, daca devii putin curios si o treci prin toate aceste patternuri, vei observa ca orice credinta isi poate schimba valoarea de adevar.

Pana sa incerci sa schimbi convingerile celorlalti, ai putea foarte bine sa folosesti aceste patternuri pentru schimbarea propriilor tale convingeri. Nu poti si nici nu e indicat sa incerci sa schimbi convingerile celorlalt pana ce nu ai lucrat cu propriile convingeri si ai observat ca se pot schimba.

Ca si o analogie, sa ai o convingere bine inredacinata, esti ca si pestele in apa care nu stie ca exista si uscat in afara. Trebuie sa vina cineva sa-l scoata si sa-l puna pe uscat, abia atunci observa ca mai exista si alta lume si alte posibilitati. Alta analogie, e ca si cand te uiti pe gaura cheii si vezi o mica parte din incapere, iar cand deschizi usa vezi o imagine mai de ansamblu (big picture).

La fel si aceste patternuri, au rolul de a relaxa conditiile unei convingeri astfel incat sa vezi si alte posibilitati decat ceea ce ai experimentat pana acum.

Cum aplicam Sleight of Mouth?

  1. Intentia: Focuseza-te pe intentia din spatele afirmatiei. Asta se poate face prin descoperirea intentiei pozitive ce se ascunde in spatele credintei, sau prin confruntarea intentiei negative
  2. Consecinta(e): Gaseste o consecinta (chiar si una neintentionata) ce rezulta din schimbarea credintei.
  3. Un alt rezultat: Probabil oamenii care fac XYZ au nevoie de ABC.
  4. Contraexemplu: Gaseste o exceptie pentru care afirmatia credintei nu ar fi adevarata – in ce situatie aceasta credinta nu ar fi adevarata
  5. Aplica pe sine: Intoarce afirmatia catre cel care a zis-o – sugerandu-le ca acea consecinta a credintei se aplica lor pentru ca au facut acea afirmatie.
  6. Strategia realitatii: Pune la indoiala credinta justificand-o prin faptul ca a luat nastere din anumite perceptii. Ii rogi sa-ti demostreze cum stiu ca acea credinta e adevarata, sau ce aspecte ale credinte sunt cu adevarat importante.
  7. Modelul lumii din care fac parte: Justifica ceea ce spun ca si o consecinta a mediului din care fac parte.
  8. Meta Context/Frame: Pune la indoiala contextul din spatele credintei decat credinta in sine. Sugereaza faptul ca in spatele acelei credinte se intampla altceva de fapt.
  9. Schimba dimensiunea frameului/contextului: Extinde implicatiile acestei credinte pe o scara mai larga (sau mai restransa); sau catre un context temporal mai lung sau mai scurt.
  10. Ierarhia criteriilor: Pune la indoiala credinta avand in vedere un criteriu mai important de evaluare, le sugerezi ca ar trebui sa ia in considerare si sa se focuseze pe ceva mai important.
  11. Analiza in detaliu: Inspecteaza un element specific al credintei care ar putea sa-i schimbe valoarea de adevar.
  12. Priveste in ansamblu: Fa o generalizare pe baza credintei care ar putea sa-i modifice valoarea de adevar.
  13. Metafora / Analogie: Ofera un exemplu asemanator care ar putea sa-i schimbe credinta.
  14. Redefinire: Foloseste cuvinte similare pentru a reformula credinta, in asa fel incat simpla reformulare altereaza sensul ei.

Iar ca sa facem inca un exercitiu, sa luam de exemplu credinta limitativa intalnita la majoritatea barbatilor cum ca : „Nu poti cuceri o femeie daca nu ai bani” si s-o trecem prin toate aceste patternuri:

  1. Intentia: De fapt tu eviti sa recunosti ca nu ai destula incredere in tine, justificand-o prin lipsa banilor.
  2. Consecinta(e): Vrei sa spui ca toti oamenii cu bani au parte de femei de calitate in viata lor?
  3. Un alt rezultat: Probabil ai nevoie sa cladesti incredere in tine, in fortele proprii si sa nu mai fii asa dependent de factori externi.
  4. Contraexemplu: Stiu multi alti barbati care nu castiga nici macar un sfert cat castigi tu, dar care nu duc deloc lipsa de femei in viata lor.
  5. Aplica pe sine: Faptul ca spui acest lucru ma face sa cred ca nu stii mai nimic despre femei si nu ar trebui sa te iei asa mult in serios.
  6. Strategia realitatii: Cum anume ai ajuns tu la aceasta concluzie?
  7. Modelul lumii din care fac parte: Pun pariu ca toti oamenii din jurul tau cred asta. Daca le-as spune prietenilor mei ce mi-ai zis tu, i-ar bufni rasul.
  8. Meta Context/Frame: Acum 5000 de ani nici macar nu existau bani, dar cu toate acestea oamenii s-au imperecheat cu succes. Fred a reusit s-o cucereasca pe Wilma ;).
  9. Schimba dimensiunea frameului/contextului: Daca toti barbatii ar crede acest lucru, 90% ar ramane fara pereche. Intreaba-l pe tatal tau cat de bogat era cand a cucerit-o pe mama ta !
  10. Ierarhia criteriilor: Nu crezi ca ar fi mai important sa te imbogatesti pentru ca asa vrei tu, nu pentru a face pe plac femeilor, iar in felul acesta vei cuceri o femeie prin ceea ce esti?
  11. Analiza in detaliu: Unde anume in procesul de seductie intervin banii pe care ii ai?
  12. Priveste in ansamblu: Intotdeanua iti place sa gasesti scuze pentru a nu aborda o fata? Crezi ca doar banii au fost singurul tau impediment?
  13. Metafora / Analogie: Mai bine iei exemplul leului, regele padurii, cand are chef de o leoaica se duce direct si o ia pe sus, nu are nici o indoiala ca va da gres.
  14. Redefinire: Vrei sa spui ca a cuceri o fata se rezuma la a-i cumpara atentia?

Pe final, as vrea sa faceti un exercitiu: Luati o credinta limitativa, nu trebuie sa fie neaparat legata de relationarea cu sexul opus, poate fi si despre alte lucruri ce va intereseaza momentan, treceti-o prin toate patternurile si apoi raspundeti mai jos in comentarii formularile pe care le-ati facut la fiecare pattern. In felul acesta „va veti faceti mana” in lucrul cu credintele limitatoare, iar data viitoare cand va veti mai lovi de ele, veti avea o unealta pe care o puteti folosi imediat pentru a va crea noi oportunitati.

miercuri, 21 septembrie 2022

Misiunea personala

 Programul "Esti arhitectul vietii tale"

Este un program „umbrela”, care acopera mai multe subprograme - etape ce urmeaza a fi parcurse de cel ce cauta sa gaseasca sensul si implinirea vietii sale. Programul isi propune sa ajute in gasirea de raspunsuri la intrebari ca:

 Oare drumul pe care merg in viata l-am ales intamplator?

 De ce sunt pus mereu sub acelasi gen de presiune si supus unui anumit tip de incercari? Este o lectie care mi se da si pe care nu o inteleg?

 Oare am vreo misiune de indeplinit in viata?

 De ce ma intalnesc mereu cu acelasi tip de oameni si situatii care imi displac?

 Toata lumea pare sa aiba talente. Ale mele care sunt? Am si eu talent la ceva?

 Care este lucrul pe care l-as putea face, astfel incat sa arat celorlalti tot ceea ce pot da eu mai bun (eventual sa ma faca celebru si cu bani)?

Parcurgand pas cu pas acest program, cititorul va lucra asupra propriei persoane si a mediului sau inconjurator, ceea ce va aduce o placuta si surprinzatoare schimbare a vietii sale, asa dupa cum si-o doreste. El va intelege cum sa lucreze ca sa ajunga:

 sa aiba o motivatie atat de puternica de a se trezi dimineata incat fiecare zi sa fie plina de bucuria de a trai;

 sa isi reconsidere propriul sistem de valori, de cate ori este nevoie, pentru a vedea adevarul;

 sa-si gaseasca forta, curajul si mijloacele de a renaste, de a se ridica de cate ori cade la pamant;

 sa fie fericit si implinit in fiecare domeniu al vietii sale.

Prima etapa, este, fireste, a stabili ce este de facut, de a afla, mai bine spus, a ne reaminti care este misiunea noastra pe acest pamant: Misiunea personala.

Al doilea pas ne poarta spre Oglinzile Karmice (titlul urmatoarei carti), oglinzi ce ne reflecta pe noi insine in viata de zi cu zi, pusi fata in fata cu diferiti oameni si diferite situatii.

Cu fiecare dintre pasii ce urmeaza la timpul potrivit, deschidem noi porti spre alte dimensiuni ale Universului. Sunt acele dimensiuni in care cu totii suntem legati unul de celalalt, interconectati prin retele invizibile ochiului nostru, astfel incat, tot ceea ce gandim, simtim, spunem si facem, se rasfrange asupra celorlalti.

C.G. Jung a definit pentru societatea moderna, ceea ce vechii yoghini spun de mii de ani, si anume ca fiecare dintre noi suntem constiinte individuale incluse in constiinta colectiva.

Programul „Esti arhitectul vietii tale” isi propune sa ii ajute pe cei ce doresc sa isi foloseasca in mod voit propria constiinta, astfel incat sa sporeasca cantitatea de energie benefica ce se rasfrange asupra umanitatii.

Telul este acela de a ajuta la cresterea masei critice a celor preocupati sa isi aduca contributia, ca picatura de lumina in oceanul activitatii tuturor initiatilor pentru realizarea marelui, vesnicului si inca nerealizatului vis al umanitatii: pacea!

 

Scopul cartii Misiunea Personala

Marii Maestri ne-au invatat ca cea mai frumoasa calatorie pe care o poti face in viata este cea spre interiorul tau pentru a descoperi acea fiinta minunata din tine - o aventura din care vei iesi imbogatit si liber.

Desi cartea Misiunea Personala se bazeaza pe cunostinte acumulate in peste douazeci si cinci de ani de cercetare in domeniul stiintelor esoterice, nu are pretentia de a fi gasit raspunsuri complete si definitive ale temelor abordate. Ea propune doar cateva posibile solutii la ecuatia de viata ce contine „n” necunoscute.

Ce am de facut? Este prima intrebare pe care ne-o punem cu totii. Abia apoi urmeaza cea de-a doua: Cum imi voi indeplini misiunea? Acestea sunt intrebarile la care cartea isi propunede fata sa raspunda.

Pentru ca suntem unici - fiecare are propriul parcurs, propriile lectii de insusit - nu este de niciun folos sa ne cautam in alti oameni modelele, sa incercam a-i imita. „Vai de cei care traiesc dupa modele! Viata nu e cu ei. Daca traiti dupa un model, atunci traiti viata modelului, dar cine sa traiasca viata voastra, daca nu voi insiva? ... Exista o singura cale, si asta e calea voastra.” (C.G. Jung)

Efortul il depunem individual, dupa vointa si putinta fiecaruia; miza este mare, pentru ca la mijloc, este chiar propria persoana.

Pana la urma, nu este important cine sau cum ne deschide portile spre aceasta cunoastere. Ceea ce conteaza este dorinta, perseverenta noastra si, fireste, curajul de a face primul pas. Ceilalti pasi vor veni de la sine, atunci cand trebuie – nu va grabiti, savurati fiecare moment. Merita!

Dupa ce veti fi terminat de citit aceasta carte ghid, veti observa ca perceptia voastra asupra vietii s-a schimbat si veti continua cautarea – caci odata ce s-a deschis poarta gradinii misterelor si ati pasit pe calea cunoasterii, nimic nu va mai poate opri: miracolul primei initieri s-a produs.

Poate ca nu va fi foarte usor dar pot spune cu certitudine ca aceasta calatorie va va interesa – ea conduce spre intalnirea cu Sine.

Pe parcursul cartii, atunci cand ma adresez ratiunii cititorului, folosesc mereu modul politicos de exprimare, la persoana a doua plural, asa cum am fost educata. Cand ma adresez insa Sinelui sau sufletului cititorului, o fac la persoana a doua singular. Sinele este farama de dumnezeire in fiecare din noi. Atunci cand ne adresam Tatalui Ceresc, ii spunem intotdeauna „TU”.

duminică, 18 septembrie 2022

Orice boala, orice situatie, poate fi transpusa intr-o forma geometrica.

 „Ce mă surprinde cel mai mult la umanitate? Omul. Îşi sacrifică sănătatea pentru a face bani. Apoi îşi sacrifică banii pentru a-şi recupera sănătatea. Apoi este atât de nerăbdător cu gândul la viitor încât nu se bucură de prezent. Rezultatul e că nu trăieşte în prezent, dar nici în viitor. Trăieşte de parcă n-ar muri niciodată şi apoi moare fără să fi trăit.”

Dalai Lama


Buna dimineata!!!

Pentru ca astazi incepem o alta luna, luna mai, m-am gandit sa va dau si alt tip de informatii din invataturile lui Grigori Grabovoi.
El ne invata ca orice gand, orice boala, orice situatie, poate fi transpusa intr-o forma geometrica.
Eu ma voi axa in urmatoarele postari pe formele bolilor.
Spune Grigori Grabovoi ca, atunci cand suferim de o boala sau de un simptom , daca privim forma geometrica ce reprezinta aceasta boala sau simptom, o putem inlocui, deci ne putem vindeca.
In exemplul de astazi, vom trata scaderea vederii (indiferent de diagnosticul medical: ca este vorba despre hipermetropie, miopie, etc)
DODECAEDRU: pentru scaderea vederii!
"Atunci cand o boala apare, o vedem ca pe o informatie parazita; este deci, usor de inteles ca o putem neutraliza concentrandu-ne pe forme. De fapt, in "informatie" exista "forma". Vorbim aici deci, de a distruge, a descompune aceasta forma, concentrandu-ne pe o forma ce o compeneseaza!
"Grigori Grabovoi-Omul codurilor de vindecare miraculoasa" de Serge Fitz
Sa va fie de folos!

sâmbătă, 30 iulie 2022

 

TANIA SERBAN
Mărturisirea unui agent CIA:
Ne-au dat milioane pentru a dezmembra Iugoslavia
Noiembrie 2015
- Unde și când a fost primul tău loc de muncă în Iugoslavia?
- Am ajuns cu elicopterul, impreună cu alți trei agenți. Am aterizat pe 12 ianuarie 1991 la Sarajevo. Sarcina noastră a fost să fim cu ochii pe presupușii teroriști de naționalitate sârbă, despre care se aștepta să atace Sarajevo.
- Cine erau teroriștii în cauză și de ce trebuiau să comită aceste atacuri?
- Ne-au dat dosare despre un grup numit „Serbia Supremă”, care detaliau planurile de organizare a unor serii de atacuri cu bombă asupra clădirilor cheie din Sarajevo, grup aflat în opoziție cu ambiția Bosniei de a părăsi fosta Iugoslavie.
- A existat vreodată acel grup și ce făceai mai exact în Sarajevo sub comanda CIA?
- Un astfel de grup nu a existat vreodată! Cartierul nostru general ne-a mințit. Misiunea noastră a fost să alarmăm și să răspândim panica în rândul politicienilor din Bosnia, pur și simplu să le umplem capul cu ideea că sârbii vor ataca. Pentru început, am acceptat povestea, dar după un timp am început să ne întrebăm. De ce provocăm o asemenea isterie, când grupul acela clar nu exista?
- Cum și când s-a încheiat misiunea și a avut un nume?
- Pentru mine s-a terminat după două săptămâni, am primit o nouă misiune în Slovenia. Operațiunea a durat o lună și a avut numele de „Istina” (adică „Adevăr”), deși era orice altceva decât adevăr!
- De ce ai plecat în Slovenia?
- Am primit instrucțiuni că Slovenia este gata să-și declare independența. Ni s-au dat bani, câteva milioane de dolari, pentru a finanța diverse ONG-uri, partide de opoziție și diverși politicieni care au aprins și intreținut ura.
„Srebrenica un steag fals convenabil pentru a ataca Serbia.”
- Ai avut o părere despre propaganda CIA, ce au gândit colegii tăi?
- Desigur, nimeni nu refuză o misiune CIA, mai ales când eram cu toții nervoși și predispuși la paranoia! Mulți agenți CIA și ofițeri superiori au dispărut pur și simplu pentru că au refuzat să facă propagandă împotriva sârbilor din Iugoslavia. Personal am fost șocat de doza de minciuni alimentată de la agenturile și politicienii noștri! Mulți agenți CIA direcționau propaganda fără să fie conștienți de ceea ce făceau. Toată lumea știa doar o fracțiune din poveste și doar cei care au creat întreaga poveste știau fundalul – și aceștia sunt politicienii.
- Deci a existat doar propagandă împotriva sârbilor?
- Da și nu. Scopul propagandei a fost de a împărți republicile astfel încât acestea să se desprindă de patria-mamă Iugoslavia. A trebuit să alegem un țap ispășitor care să fie învinuit pentru toate. Cineva care ar fi responsabil pentru război și violență. Serbia a fost aleasă pentru că, în anumite privințe este succesorul Iugoslaviei.
- Puteți numi politicienii din fosta Iugoslavie, care au fost plătiți de CIA?
- Da, deși este oarecum delicat... Stipe Mesic, Franjo Tudjman, Alija Izetbegovic, mulți consilieri și membri ai guvernului Iugoslaviei, au fost plătiți, la fel ca generalii sârbi, jurnaliştii și chiar unele unități militare. Radovan Karadzic a fost plătit o vreme, dar a încetat să accepte ajutor când și-a dat seama că va fi sacrificat și acuzat pentru crime de război comise în Bosnia. A fost condus de administrația americană.
- Ați menționat că mass-media a fost controlată și finanțată, cum s-a întâmplat exact asta?
- Acest lucru se știe deja, agenții CIA sunt responsabili de redactarea declarației oficiale pe care crainicii TV au citit-o la știri. Bineînțeles, prezentatorii de știri sunt nevinovați, ei au primit informația de la șeful lor, iar el a primit-o de la omul nostru. Toți aveau aceeași misiune: să răspândească ura, naționalismul și diferențele dintre oameni prin intermediul televiziunii.
- Cu toții știm despre Srebrenica, poți spune ceva despre asta?
- Da! În 1992 am fost din nou în Bosnia, dar de data aceasta trebuia să pregătim unități militare ale Bosniei, un nou stat care tocmai își declarase independența.
Srebrenica este o poveste exagerată și, din păcate, mulți oameni sunt manipulați. Numărul victimelor este același cu numărul sârbilor și al altor persoane ucise, dar Srebrenica este marketing politic.
Șeful meu, care a fost anterior senator al SUA, a subliniat în mod repetat că un fel de înșelătorie va avea loc în Bosnia. Cu o lună înainte de presupusul genocid de la Srebrenica, mi-a spus că orașul va fi subiect de știri pe prima pagină in intreaga lume și ne-a ordonat să anunțăm presa. Când am întrebat de ce, a spus că vei vedea. Noua armată bosniacă a primit ordin de a bombarda casele și civilii. Aceștia erau desigur cetățeni din Srebrenica. În același moment, sârbii au răspuns atacând din cealaltă parte.
- Atunci cine este vinovat de genocid la Srebrenica?
- Srebrenica ar trebui pusă atât pe seama bosniacilor, sârbilor, dar și americanilor – da, noi suntem vinovați! Dar, de fapt, totul a fost pus pe seama exclusiv a sârbilor. Din păcate, multe dintre victimele îngropate ca musulmani acolo au fost sârbi, dar și de alte naționalități. Acum câțiva ani, un prieten de-al meu, fost agent CIA, acum la FMI, spunea că Srebrenica este produsul unui acord între guvernul SUA și politicienii din Bosnia. Orașul Srebrenica a fost sacrificat pentru a oferi Americii un motiv de a-i ataca pe sârbi pentru presupusele lor crime.
- În cele din urmă, de ce crezi că s-a prăbușit Iugoslavia și de ce a vrut guvernul tău să o facă?
- Totul este foarte clar, oamenii care au incitat la război și au dictat condițiile păcii dețin acum companiile care exploatează diverse resurse minerale și altele asemenea!
Pur și simplu v-au făcut sclavi, oamenii voștri muncesc pentru nimic și acel produs ajunge în Germania și America... ei sunt câștigătorii!
În cele din urmă va trebui să cumpărați și să importați totul, ceea ce voi altădată creați singuri, și din moment ce nu aveți bani, trebuie să vă împrumutați... asta e toată povestea cu întregul Balcani!
- Nu ați fost niciodată în Kosovo ca agent CIA, dar ați simțit vreo presiune din partea Americii?
- Desigur! Kosovo a fost luat din două motive: în primul rând din cauza resurselor minerale și naturale, iar în al doilea rând, Kosovo a devenit bază militară a NATO! În inima Europei este cea mai mare bază militară a lor.
- Aveți un mesaj pentru oamenii din fosta Iugoslavie?
- Da, am. Uitați trecutul, a fost o înscenare și un fals. V-au manipulat, au obținut ceea ce și-au dorit și este o prostie să vă mai urâți unul pe altul, trebuie să arătați că sunteți mai puternici și să vă dați seama cine a făcut asta! Îmi cer scuze sincer! De aceea am dezvăluit de mai multă vreme secretele CIA și ale Casei Albe!
*****
Robert Baer, fost ofițer CIA este autorul a mai multor cărți in care dezvăluie secretele atât ale CIA, cât și ale administrațiilor lui Bill Clinton și George W. Bush, fiind arestat și reținut de mai multe ori.
Mitt Waspurh, un prieten al său personal, care a lucrat la Senat și a împărtășit informații, a fost ucis cu armă de foc.
Ca agent senior al CIA, Baer a lucrat în Iugoslavia în perioada 1991-1994 și în Orientul Mijlociu. A colaborat la mai multe documentare la National Geographic, acuzând administrația Bush că a purtat războaie pentru petrol.
Pentru articol complet, poze și alte informații, vezi sursa: https://www.greanvillepost.com/2015/11/29/108895/
Preluare: Petre Caluian.

vineri, 29 iulie 2022

CURS MODUL: MANAGEMENTUL STRESULUI

 


Au inceput inscrierile pentru curs Modul Managementul stresului.

Competente:

  • Aplicarea tehnicilor de relaxare
  • Educație pentru sănătate în reflexoterapie

Tematica Modul 1:

  • Tehnici de relaxare
  • Tehnici pentru curatare energetica
  • Tehnici de incarcare energetica
  • Tehnici de eliberare emotionala

Tematica Modul 2:

  • Educatie pentru sanatate
  • Alimentatie holistica
  • Tehnica Theta Healing
  • Punctul de asamblare
  • Inducere in stare de transa

Tematica Modul 3

  • Terapie prin sugestie si autosugestie (hipnoza si autohipnoza)
  • Tehnici de gandire pozitiva
  • Tehnici de consiliere

Acest curs este pentru tine daca:

  • doresti sa devii terapeut si sa practici terapii de relaxare si ameliorare cum ar fi tehnicile de Theta healing, Reiki, Punctul de asamblare, Hipnoterapie, EFT, Tehnici de Presopunctura, Bioenergie, etc;
  • doresti sa devii terapeut si sa inveti tehnici holistice de ameliorare;
  • doresti o schimbare de cariera, o viata mai buna si sa anihilezi stresul;
  • esti terapeut si doresti sa investesti in tine pentru a te dezvolta in plan profesional, social si spiritual;
  • doresti o schimbare benefica in viata ta si a familiei tale, pentru o viata mai buna si o sanatate perfecta;
  • doresti sa practici tehnici de vindecare pentru a rezolva cele mai grave probleme de sanatate;
  • doresti sa aduci fericirea in viata ta si a celor celor apropiati;
  • doresti eliberarea/dizolvarea unor programe negative, blocaje si inlocuirea lor cu programe pozitive.

Cursurile se desfasoara in  timpul saptamanii sau in weekend-uri in functie de solicitari.

Inscrierie-te  si beneficiaza de promotie numai acum!

Puteti solicita un modul, mai multe module sau cursul intreg!

Pe parcursul fiecarui modul aveti posibilitatea de a va insusi tehnicile terapeutice de la specialistii nostri.

Cursul se desfasoara pe module in functie de programari, se definitiveaza cu examen si Certificat de absolvire.

Dupa terminarea acestor module de curs ve-ti dobandi abilitatile esentiale pentru a putea face viata mai usoara si frumoasa atat pentru dumneavoastra, cat si pentru cei dragi sau pentru potentiali clienti!

Cursurile sunt acreditate de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei.

Acte necesare:

  •     Copie CI/Pasaport
  •     Acte studii -Diploma bac
  •     Taxa inscriere 30% din pretul cursulu

 

Informatii si inscrieri:

📞 0724 395 645 / 0765 263 911 / 0726 88 66 45
📧 vindecativiata@gmail.com
📧 maranca.terapii@gmail.com
 
  www.terapiialternative.ro