HYPERBOREA In cartea sa „Paradisul regasit sau leaganul rasei umane”, William F.Warren, formuleaza ipoteza conform careia rasa umana si-ar avea originea pe un continent arctic, faimoasa Hyperborea a vechilor greci, o tara a soarelui si a fructelor, ai carei locuitori, un neam de zei, traiau peste 1000 de ani fara sa imbatraneasca. Scandinavii patreaza legenda despre Ultima Thule, tara minunata din nordul indepartat, unde soarele nu apune niciodata si unde au trait stramosii rasei ariene. Se crede ca Ultima Thule a fost capitala primului continent populat de asa-zisa rasa ariana, care se numea Hyperborea si era mai veche decat Atlantida. Hyperborea s-ar fi aflat pe atunci in Marea Nordului si s-ar fi scufundat in cursul unei ere glaciare. Unele ipoteze plaseaza originea initiala a hiperboreenilor in sistemul solar Aldebaran, al carui astru principal se afla in constelatia Taurus. Locuitorii continentul disparut ar fi avut o inaltime de patru metri, ar fi fost albi, blonzi, cu ochi albastri. Se presupune ca nu au cunoscut razboaiele si s-au hranit cu vegetale.
Conform unor prezumtive texte referitoare la Thule, hiperboreenii erau avansati din punct de vedere tehnic si pilotau Vrillya, aparate de zbor ce pot fi asemanate OZN-urilor. Aceste discuri zburatoare utilizau levitatia, ce se obtinea prin generarea unui putemic camp magnetic, de catre doua discuri ce se roteau cu mare viteza in sensuri opuse. Ele utilizau ca suport pentru deplasare campul magnetic al Pamantului.
Legenda aminteste ca atunci cand Hyperborea a inceput sa se scufunde, hiperboreenii au sapat cu ajutorul unor masini mari, tuneluri uriase in scoarta Pamantului si s-au stabilit sub regiunea Himalaya. Imperiul subpamantean astfel creat a luat numele de Agartha, iar capitala s-a numit Shambhala. Detasarea de viziunea oficiala asupra istoriei, impusa de suprastructura oculta prin mijloacele clasice de propaganda in scopul mentinerii sub control a omenirii, poate fi fundamentata, in afara argumentelor evidentiate anterior, si de o serie de descoperiri de ordin etiologic. POPULATII MISTERIOASE Este stiut ca in prezent pe planeta noastra exista patru rase principale: alba, galbena, rosie si neagra. Ceea ce este cunoscut mai putin sau chiar deloc, este faptul ca exista totusi unele mici grupuri umane care nu pot fi incadrate in nici una din aceste mari grupe, deoarece caracteristicile specifice le deosebesc net de marea comunitate care locuieste pe Terra. Sa fie acestia urmasii vizitatorilor celesti sau isospatiali care au sosit pe Pamant intr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat?
Dimensiunile reduse ale respectivelor comunitati demonstreaza ca, in pofida nivelului tehnic ridicat pe care se poate presupune ca l-au avut la sosirea pe planeta noastra, rolul acestora in evolutia omenirii nu a avut un caracter determinant, eforturile lor fiind dirijate cu preponderenta catre adaptarea la noile conditii de existenta. AYMARA Tribul aymara, ce se autodefineste ca fiind „cel mai vechi popor de pe Pamant", a populat zona din jurul lacului Titicaca din timpuri imemoriale. La sosirea lor in regiune au descoperit orasul Tiahuanaco, vechi si parasit. In prezent nu se mai poate sti data poporul aymara si-a desavarsit singur limba lui frumoasa si perfecta in timpul lungilor lui migratii din preistorie sau data acei constructori necunoscuti ai orasului Tiahuanaco le-au lasat mostenire propria lor limba, atunci cand au aparut pe malul lacului Titicaca. Ceea ce i-a surprins pe cercetatorii care le-au studiat limba, a fost faptul ca aceasta are o logica si o claritate desavarsita. Idiomul, folosit probabil de aristrocratia incasa si de amautas (albi) ca baza pentru limba lor elitista, s-a dovedit a fi, spre mirarea lingvistilor de astazi, o limba perfecta, matematic logica. Astfel, matematicianul Ivan Guzman de Rojas din La Paz (Bolivia) a descoperit ca structura limbii poate fi transcrisa foarte usor intr-un cod algebric. Folosind aceasta limba ca baza a unui program pentru calculator, a putut realiza un algoritm de traducere multilingual cu aplicare universala.
Expertii, care au urmarit munca lui Guzman cu mult interes, sunt de parere ca cercetarile se afla in fata unei brese decisive de utilizare in scopuri lingvistice a computerului. Intre timp, mai multe concerne mari si-au anuntat interesul pentru aceasta limba, iar Guzman de Rojas, care a tradus-o algoritmic, a constatat: „Am gasit, de fapt, o cale sa invat computerul orice gramatica, folosind sintaxa aymara. Este o limba superba. Este atat de corecta si clara, ca nici o alta limba cunoscuta, incat esti inclinat sa crezi ca cineva a creat-o dupa un anumit plan". E greu de admis ca aceasta limba, matematic perfecta, pe care poporul aymara o mai vorbeste si astazi si de a carei perfectiune vor sa profite concernele de calculatoare, ar putea proveni de la niste primitivi, care nu aveau nici macar o scriere. Pana acum cativa ani, cercetatorii lingvisti erau convinsi ca limbile sunt o premisa pentru gandirea constienta. Astazi, insa, se crede ca limbile, chiar cele mai simple, sunt mai degraba un rezultat, o urmare a dezvoltarii constiintei.
Spre deosebire de tehnicile simple sau de folosire a uneltelor, care pot fi preluate prin transmiterea unei vechi traditii nepresupunand o gandire pronuntata, pentru faurirea unei limbi este nevoie de o fantezie si de o forta creatoare care depasesc capacitatile obisnuite si sunt de neimaginat fara o constiinta diferentiata. URO In perioada colonizarii zonei lacului Titicaca de catre triburile aymara, cu 2.000-3.000 de ani inainte de incasi, acestia au purtat lupte cu un trib asezat pe malurile lacului, misteriosii uro, ne-oamenii. Populatia aymara a invins tribul uro si la alungat, iar acestia s-au stabilit pe insulele artificiale din trestie, unde locuiesc si astazi. Astazi se cunoaste ca aymara este un trib foarte vechi, care apartine popoarelor preistorice ale continentului sudamerican, dar istoria tribului uro, ascunde inca mistere. Toate popoarele cunoscute de pe planeta noastra au in limbajul propriu o denumire pentru creatorul Universului, pentru Geneza si pentru ei insisi. De regula, ultimul termen este desemnat la toate popoarele prin cuvantul om. Exceptie face doar populatia uro! Acestia isi spun ne-oameni. Etnologul Jean Vellard, care a trait un timp indelungat printre ultimii dintre ei, a consemnat despre constiinta de sine a tribului de indieni urmatoarele: „Noi, ceilalti locuitori ai lacului, noi care ne numim cot-sun, noi nu suntem oameni. Ne aflam aici dinaintea incasilor, ba chiar inainte ca Tatal Cerului, Tatiu, sa fi creat oameni, pe aymara, pe checiva, pe albi. Am fost aici inainte ca soarele sa inceapa sa lumineze pamantul, din perioada cand pamantul era scufundat in semi-intuneric, cand era luminat doar de luna si stele. Pe vremea aceea, Titicaca era mult mai mare decat astazi.
Parintii nostri au trait incepand de atunci pe aceste locuri. Noi nu suntem oameni. Sangele nostru e negru, de aceea nici nu inghetam de frig. Nu simtim frigul noptilor pe lac. Noi nu vorbim o limba omeneasca, iar oamenii nu ne inteleg. Capetele noastre sunt altfel decat cele ale altor indieni. Suntem foarte batrani, suntem cei mai vechi". Etnologul si arheologul Miroslav Stingl a studiat tribul uro si l-a descris astfel: „Acesti oameni care pun atata accent pe faptul ca in realitate nu sunt oameni, acesti cot-sun pe care nici frigul noptilor andine si nici furtunile de pe lac nu-i ating, deosebesc doua epoci in istoria lor. Prima, cand nu existau inca oameni pe pamant si cand soarele inca nu se afla pe cer, a fost perioada in care s-au construit pe altiplano vechile orase, dintre care cel mai minunat era Tiahuanaco. In cea de-a doua epoca istorica, atunci cand populatia cot-sun nu mai exista pe pamant, dar in locul ei aparusera adevaratii oameni, populatia uro a fost vitregita de soara si tot atunci viata din orasul de piatra din Anzi s-a stins.
Foarte interesant este faptul ca populatia uro considera ca de mult, intr-un trecut foarte indepartat, au aratat altfel: aveau brate si picioare mai lungi si un cap alungit spre spate. Sangele lor era si el altfel. Semanau fiintelor fabuloase cu patru degete care pot fi vazute gravate pe blocurile de piatra din Tiahuanaco. In decursul mileniilor, sangele lor si mai apoi capul si statura s-au modificat, ajungand sa semene cu omenirea noastra. In interiorul lor insa au ramas cot-sun si de aceea nu au uitat cum sunt de fapt ne-oamenii". Ultimii urmasi ai tribului misterios mai pot fi vazuti si astazi langa cocioabele lor din papura totora. Au pielea inchisa la culoare, mai inchisa decat a celorlalti indieni din Anzi si nu doresc sa se alature lumii moderne, sa iasa din traditiile lor, din starea lor contemplativa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu