marți, 13 noiembrie 2018

Metoda extraordinar de simpla de a regla organismul si viata psihica prin intermediul nervului vag -Noesiterapia


Multi oameni, cu diferite afectiuni, au invatat sa schimbe prognosticul nefavorabil dat de doctori, pentru ca au inteles ca deja detin toate mecanismele naturale pentru a se vindeca si ca le pot face sa functioneze, imunatatindu-si astfel calitatea vietii.
Cand traiesti asemenea experiente si continui sa folosesti ceea ce ai invatat la toate nivelurile, viata ta este intr-adevar mai frumoasa, iar apoi simti nevoia sa imparti binele si fericirea ta cu toti ceilalti si asta, dragi prieteni, este ceea ce ii trebuie omenirii ca sa gaseasca o solutie la toate problemele ei, si acest lucru se numeste IUBIRE.
Daca ma intrebati ce ii invat eu pe pacientii si pe discipolii mei, am sa va spun doua lucruri esentiale, la fel de simple si de elementare ca tot ceea ce este bun in natura.

1. Va amintiti de cate ori v-ati simtit doborati din cauza unei suferinte fizice sau morale, de teama de a nu pierde ceva important din viata voastra ? Va amintiti cat de uscata va era gura in acele momente ? Acest fenomen se datoreaza efectului adrenalinei, trimisa in fluxul sanguin de catre glandele suprarenale.

In cadrul sistemului nervos vegetativ, adrenalina stimuleaza sistemul nervos simpatic. Adrenalina are o functie foarte importanta in situatiile extreme din viata tuturor vietilor de animale, inclusiv a omului, deoarece stimuleaza organismul sa faca un efort deosebit pentru a lupta impotriva agresiunii pe care o percepe, sau sa fuga, pentru a-si pastra integritatea si a-si apara viata, dar daca aceasta adrenalina nu se elimina cu efortul muscular provocat de reactia LUPTA SAU FUGI, si daca aceasta situatie se repeta frecvent, ne consumam si nervii si energia si ne uzam corpul. Sub impulsul adrenalinei, pulsul nostru creste, dar pentru fiecare bataie a inimii platim un pret biologic din ce in ce mai mare.

Adrenalina afecteaza distributia substantelor chimice necesare pentru a produce energia consumata la fiecare contractie. In unele sectiuni ale sistemului arterial, vasele de sange se contracta, tensiunea arteriala tinde sa creasca pentru a aduce sangele la muschi si pentru a-i pregati pentru reactia LUPTA SAU FUGI, care de fapt nu se consuma in vietile noastre sedentare, iar acest proces dauneaza altor organe. Astfel se pot modifica functiile intregului aparat digestiv, iar acest lucru poate duce la aparitia diferitelor tipuri de ulcer, la modificari ale secretiei biliare, constipatii, etc. Pana si creierul, atat de sensibil atat de sensibil la schimbarile nivelului de oxigen, este afectat de caderea cantitatii de substante necesare pentru buna lui functionare, si intru cat creierul reprezinta baza materiala a inteligentei si memoriei noastre, pana si aceste functii scad sub nivelul potentialului lor real. Toate aceste sunt insotite de tensiune musculara si de nervozitate. Sistemul imunitar este afectat si suntem mai predispusi la boli.

Trebuie sa observati ca tot ceea ce v-am descris este provocat de situatiile stresante, si trebuie sa retineti ca aceste efecte sunt insotite de un simptom usor de detectat: gura iti este uscata sau saliva iti este consistenta si albicioasa.


Saliva este produsa de sistemul de simpatic ca un act reflex. Observand acest lucru, ne dam seama ca traim intr-un mod necorespunzator, ca nu ne tratam corpul asa cum ar trebui si ca ne subminam calitatea vietii. Ce ar trebui sa facem cand ne confruntam cu acest val de adrenalina de prisos? Oare cum ne putem apara impotriva lui? Este foarte simplu: ganditi sau rostiti cu voce tare, daca doriti : GURA MEA SE UMPLE CU O SALIVA FLUIDA, PLACUTA. Incercati si simtiti senzatia salivei lichide in gura. Dupa ce o veti percepe clar, va veti simti mai linistiti si mai relaxati.
  1. Fiecare bataie a inimii este din punct de vedere biologic mai economica, pentru ca substantele de care are nevoie pentru a se contracte sunt distribuite fiziologic. 
  2. Tensiunea arteriala tinde sa se echilibreze, deoarece are loc o usoara dilatare a arterelor, contractate anterior sub actiunea adrenalinei.
  3. Acest lucru duce la o mai slaba impotrivire a circulatiei sangelui in zonele periferice, si in consecinta sangele ajunge mai usor la fiecare organ, la fiecare tesut, la fiecare celula din corp. 
  4. Metabolismul se imbunatateste la toate nivelurile.
  5.  Functionam mai bine, avem parte de mai multa armonie si de o sanatate mai buna. 
  6. Ne reglam sistemele de aparare ale organismului pentru a lupta impotriva tuturor bolilor, functiile digestive se succed cu regularitate, la fel si cele respiratorii si cele ale fiecarui organ din organism, iar creierul ne este recunoscator pentru o nutritie mai buna si pentru controlul sporit asupra intregului organism, ceea ce duce la imbunatatirea capacitatilor intelectuale, de studiu si de memorare.
Va repet, toate acestea insotesc senzatia de saliva fluida in gura. Si stiti ce inseamna aceasta in termeni medicali? Organismul nostru functioneaza cu o predominanta muscarinica a nervului vag, care ne protejeaza de excesul de adrenalina. Nervul vag este opusul sistemului nervos simpatic, acesta din urma este acceleratorul, risipitorul de energie, in timp ce nervul vag este moderatorul, mecanismul de echilibrare. Saliva fluida este produsa de nervul vag. Pentru o stare buna de sanatate trebuie sa existe un echilibru intre functionarea sistemului simpatic si a nervului vag. Cand avem gura uscata se activeaza sistemul simpatic, fiind stimulat de excesul de adrenalina.

 Cand producem saliva fluida echilibram acest lucru, stimulam nervul vag. Insist : simplul gand GURA MEA ESTE PLINA DE SALIVA FLUIDA, duce la umezirea gurii. Acest lucru se intampla datorita comenzilor transmise de nervul vag de la creier la glandele salivare . In acelasi timp exista o predominanta discreta a nervului vag in intregul organism. Ceea ce este foarte benefic pentru sanatatea voastra, ce trebuie sa faceti cu aceste informatii? Sa le folositi cum trebuie, si ar trebui neaparat sa va faceti obiceiul de a va mentine permanent GURA UMEDA pe parcursul intregii zile, tot timpul.

Nu va ingrijorati ca atunci cand va treziti dimineata gura va este uscata . Acest lucru inseamna altceva. Poate ati dormit cu gura deschisa si ati respirat pe nas, si asta duce la uscarea gurii. Fiti linistiti, acesta nu este un semn de predominanta al sistemului simpatic. Ar trebui sa va repetati mental, ori de cate ori va amintiti ca GURA ESTE PLINA DE SALIVA FLUIDA. La un moment dat acest lucru se va intampla automat, fara sa va ganditi la el. Aveti informatiile de care aveti nevoie, informatii pe care le primesc pacientii mei in prima sedinta de pregatire. Cu ajutorul lor va veti echilibra fiziologia, veti fi mai linistiti, va veti folosi creierul mai bine si va veti elibera de consecintele provocate de stres.

Nu luati decizii importante pentru viata sau pentru cariera dumneavoastra atunci cand aveti gura uscata. Daca puteti, asteptati cateva minute pana in momentul in care veti avea gura umeda, in acest fel, va veti folosi mai bine capacitatile intelectuale, si va va fi mai usor sa angajati acele resurse arhivate in creier, pentru a lua cea mai buna decizie, si bineinteles, aceasta metoda va va fi utila si la imbunatatirea rezultatelor la invatatura sa u examene sau la sport, in orice activitate profesionala, sau pentru a va imbunatatii relatiile sociale.

2. Sa trecem acum la al doilea lucru pe care il spun pacientilor mei, desi este tot un lucru elementar, el este foarte eficient in obtinerea unor situatii pozitive, cum ar fi : o stare buna de sanatate, anestezia psihologia sau capacitatea de a trai cu mai mult entuziasm, intr-un cuvant, de a trai mai fericiti.
Creierul nostru este un fel de computer biologic care ne coordoneaza organismul si fiziologia acestuia. Dar oare ati fost invatati sa programati acest computer pentru a avea ceea ce va trebuie, ceea ce este bun pentru voi? Urmeaza sa invatati acum intr-un mod foarte simplu, in primul rand vreau sa stiti ca FIECARE GAND ESTE RECEPTIONAT DE CREIER, CA UN ORDIN CE TREBUIE EXECUTAT, CA UN PROGRAM CE ADUCE REALITATEA IN VIATA VOASTRA prin orice mijloace, asa ca nu fiti surprinsi daca viata nu a fost atat de pozitiva pe cat v-ati dorit-o. Din nefericire am primit o educatie atat de negativa, incat rareori vorbim despre altceva decat despre ceea ce este rau. In conceptia noastra, raul este masura tuturor lucrurilor, si asta am si creat.

 Creierul actioneaza ca volanul unei masini. Masina este condusa de sofer prin miscarile exercitate asupra volanului. Daca aflandu-se pe un drum drept, soferul vireaza brusc la stanga sau la dreapta, masina se supune si iese de pe drum, chiar daca exista riscul producerii unui accident, si asta se intampla deoarece chiar daca masina functioneaza bine, soferul o conduce intr-un mod nepotrivit. La fel se intampla si cu creierul. Daca ne gandim la lucruri pozitive, totul merge mai bine, daca ne gandim la lucruri negative, creierul va executa ordinele, pentru ca el nu stie sa faca deosebirea dintre bine si rau, pur si simplu el EXECUTA programul pe care il prezinta fiecare gand. Asa este el proiectat sa faca, si din cauza unei deformatii culturale, noi ne gandim mai mult la raul pe care il vom suferi ulterior, folosind aceeasi energie pe care creierul o foloseste pentru a produce binele de care are nevoie cu ajutorul puterii creatoare a gandului. Deci, daca vreti sa va imbunatatiti viata la orice nivel stiti, iata ce aveti de facut :

GANDITI-VA NUMAI LA BINE, LA BINELE PE CARE IL AVETI SI LA CEL DE CARE AVETI NEVOIE IN VIATA. NU VORBITI NICIODATA DESPRE RAU, NICI MACAR PENTRU A-L NEGA SPUNAND FIE CA NU IL VRETI, FIE CA EL NU EXISTA . CA UN MIC JOC DE GANDIRE, OBISNUITI-VA SA CAUTATI BINELE OPUS FIECARE RAU DE CARE SUFERITI SAU DE CARE VA ESTE TEAMA. CAND L-ATI GASIT, GANDITI-VA CA AVETI NEVOIE DE ACEST BINE. FOLOSITI PROPOZITIA : AM NEVOIE DE…
PENTRU A GASI MAI REPEDE GANDUL POZITIV UTIL PENTRU VOI, VORBITI IN ACEST FEL, GANDITI IN ACEST FEL!

Este nevoie sa facem aceasta schimbare de cultura care trebuie sa inceapa in scoala primara. Acest mod de gandire ar trebui sa fie adoptat si de doctori iar medicina ar trebui sa se foloseasca de un lucru atat de pozitiv si atat de recomandabil pentru viata. Atunci cand vorbim de binele de care avem nevoie ii comandam creierului sa caute solutii pentru problema noastra. Continuati sa ganditi astfel pana cand va atingeti scopul.

Din acelasi motiv va mai dau un sfat :Nu spuneti niciodata ca AVETI NEVOIE DE CEVA BUN DAR CA ACEL LUCRU ESTE DIFICIL SAU IMPOSIBIL DE OBTINUT. In acest caz nu faceti decat sa oscilati si sa atrageti raul in viata voastra. Nu refuzati posibilitatea de a primi binele pe care il meritati. Creierul va lua aceasta afirmatie ca pe o comanda si o va executa in deserviciul vostru. Doar voi puteti schimba acest program cu unul opus, daca va ganditi pur si simplu ca aveti nevoie de puterea de a-l schimba.

Daca reusiti sa le aplicati, aceste doua idei esentiale sunt suficiente pentru a va schimba cursul vietii, pentru a va crea viata pe care o doriti, pentru a trai intr-o mai mare armonie cu voi insiva si cu mediul, pentru a fi mai fericiti, pentru a invata sa impartiti binele cu ceilalti, veti fi gasit piatra filosofala ! IUBIREA este sursa de echilibru, sanatate si bucurie, este remediul tuturor relelor omenesti.
Acum, dupa ce ati inteles ca actul de a produce saliva fluida este un indicator ce arata o functionare mai echilibrata a organismului vostru, un act care va va proteja impotriva excesului de adrenalina pe care situatiile neplacute il pot provoca in organism, ganditi-va: GURA MEA ESTE PLINA DE SALIVA FLUIDA, PLACUTA, pana ce o veti obtine. Simtiti cum gura vi se umezeste si cum deveniti mai linistiti si mai relaxati. Si acum, cand organismul vostru executa functiile intr-un mod mai echilibrat si mai armonios, iar creierul coordoneaza totul mai bine, ganditi-va: SANGELE CURGE CU USURINTA PRIN TOT CORPUL SI FIECARE ORGAN , TESUT SAU CELULA PRIMESTE HRANA NECESARA UNEI FUNCTIONARI ARMONIOASE, IAR SANATATEA MEA ESTE DIN CE IN CE MAI BUNA. SIMT CUM TOT CORPUL MEU PRIMESTE ENERGIE SI SE UMPLE DE O STARE DE BINE!

Acum mecanismele naturale de vindecare functioneaza, iar mecanismele de replicare a ADN-ului celular functioneaza, conform informatiei genetice, astfel incat, daca exista numite erori in ADNul unor celule, acestea vor fi corectate in mod automat, si totul este in regula.

STAREA MEA DE BINE SE AMPLIFICA PANA CAND DEVINE TOTALA.
DE AZI INAINTE VOI GASI USOR GANDUL POZITIV POTRIVIT PENTRU A-MI PROGRAMA IN CREIER TOT BINELE DE CARE AM NEVOIE.
VOI AVEA PARTE DE MAI MULTA PACE, DE MAI MULTA LINISTE SI FERICIRE, DE O STARE DE BINE.
VOI AVEA UN CONTROL MAI MARE ASUPRA PROPRIEI FIINTE SI MAI MULTA SPERANTA (FIIND CONSTIENT CA SPERANTA REPREZINTA CEA MAI BUNA CALE PENTRU A TRAI SANATOS SAU PENTRU A REFACE STAREA DE NORMALITATE IN CAZUL IN CARE ARMONIA DIN ORGANISMUL NOSTRU A FOST PIERDUTA), SI VA FI MAI USOR SA GASESC SOLUTII LA TOATE PROBLEMELE DIN VIATA, INTRUCAT CREIERUL MEU STIE CUM SA GASEASCA SOLUTIILE POTRIVITE.
MA SIMT CEL MAI FERICIT ATUNCI CAND IMPARTASESC CU CEILALTI BINELE DE CARE MA BUCUR!

SUNT INSULFLETIT DE CEA MAI MINUNATA SENZATIE PE CARE O POATE SIMTI UN OM, CAPACITATEA DE A IUBI, CARE ESTE ESENTA LUI DUMNEZEU IN SUS, IUBIREA INFINITA, DIN CARE NE NASTEM TOTI, SI PE CARE O VOI REDESCOPERI ATUNCI CAND DRUMUL MEU IN ACEASTA LUMEA SE VA SFARSI.

Dr. Angel Escudero
Nervul vag, cel care face conexiunea dintre minte și corp
Autor:
Această legătură este intermediată prin nervul vag, care este responsabil pentru conexiunea dintre minte și corp. Nervul vag este unul dintre cei 12 nervi cranieni, fiind cel mai lung dintre ei. Cuvântul vag/vagus în latină înseamnă „rătăcitor“: acest nerv „circulă“ către toate organele importante, cu excepția glandelor suprarenale și a tiroidei. Pornește de la creier și ajunge la: limbă, ochi, urechi, gât (faringe, laringe, esofag), plămâni, inimă, tractul digestiv (stomac, intestine), ficat, pancreas, vezica biliară, rinichi, vezică urinară, uretră, splină, organele reproducătoare (feminine).
Nervul vag face parte din sistemul nervos involuntar și comandă procesele inconștiente, cum ar fi menținerea constantă a ritmului cardiac și controlul digestiei alimentelor.
Hormonii controlați de nervul vag
Nervul vag este conectat direct la nervii care ne acordează urechile la vorbirea umană, ne coordonează contactul vizual și ne reglează răspunsul emoțional. Aceasta deoarece el influențează eliberarea de oxitocină, hormon ce dictează conectarea noastră socială.
O mulțime de alți hormoni sunt controlați de activitatea nervului vag, printre care:
• cortizolul – ce reglează stresul;
• estradiolul – ce controlează senzația de durere;
• insulina – ce controlează nivelul de glucoză în sânge;
• hormonii tiroidieni – ce controlează apetitul și starea de bine a organismului, în general;
• grelina și leptina – ce controlează senzația de foame;
• testosteronul – ce controlează, printre altele, agresivitatea;
• hormonii de creștere – importanți pentru vitalitate și încetinirea procesului de îmbătrânire;
• hormonul paratiroid – ce transformă vitamina D3 în vitamina D activă.
Organe ce sunt influențate de funcționarea nervului vag
Pentru cei care suferă de afecțiuni digestive, cât și pentru cei care au tulburări mentale, un tonus vagal scăzut este aproape întotdeauna o parte din cauza problemei. Cele două tipuri de disfuncții sunt legate între ele, prin intermediul nervului vag, și se pot cauza una pe cealaltă, în ambele direcții.
• În creier, nervul vag ajută la controlul anxietății și al depresiei.
• În tractul digestiv, acest nerv reglează aciditatea stomacului și tranzitul intestinal.
Stimularea nervului vag crește secreția de histamină în celulele stomacale, ceea ce ajută la secreția sucului gastric și îmbunătățirea absorbției vitaminei B12.
Dar, atunci când nervul vag nu funcționează optim, nu se mai produce suficient acid clorhidric în stomac, necesar digestiei proteinelor. Apare atunci senzația de „piatră în stomac“ după o masă ce conține carne sau ouă.
Sindromul colonului iritabil, asociat cu un nivel scăzut al fluidului gastric, balonări și un tranzit intestinal lent, indică, de cele mai multe ori, o problemă a nervului vag. Constipația aduce cu sine prea multă fermentație și, deci, o supra-populare a intestinelor cu bacterii.
Tot prin intermediul nervului vag, degenerarea creierului poate aduce cu sine pierderea controlului motilității. De aceea, persoanele bătrâne care suferă de o degenerare celebrală severă ajung în aceeași situație ca bebelușii. Nervul vag nu este pe deplin dezvoltat la naștere, de aceea bebelușii nu își pot controla nevoile.
O funcționare neadecvată a nervului vag aduce cu sine și apariția intestinului permeabil („leaky gut“), problemă ce rezultă în dezvoltarea de intoleranțe alimentare și absorbție scăzută de nutrienți.
Dar tulburările mentale și digestive nu sunt nici pe departe singurele probleme ce pot fi cauzate de funcționarea defectuoasă a nervului vag.
  • În limbă, el ajută la controlul gustului și al salivei, iar în ochi, la secreția lacrimilor.
  • În cazul urechilor, stimularea nervului vag ajută persoanele care suferă de tinnitus.
Nervul vag are un rol important în boli precum refluxul gastro-esofagian, nu numai pentru că el controlează aciditatea stomacală, dar și pentru că este conectat cu esofagul.
În inimă, nervul vag controlează ritmul cardiac, variabilitatea lui, cât și tensiunea arterială. Activarea acestui nerv scade riscul bolilor cardiace.
  • În ficat, nervul vag ajută la controlul glucozei din sânge.
  • În pancreas ajută la eliberarea de enzime pentru digestia fibrelor și făinoaselor.
  • În vezica biliară ajută secreția bilei, ce facilitează digestia grăsimilor.Nervul vag susține funcția generală a rinichilor, eliberând dopamină, ce ajută la eliminarea sodiului.
  • În vezica urinară, tonusul scăzut al nervului vag poate determina urinarea frecventă.
  • În splină, ca de altfel în toate organele, buna funcționare a nervului vag reduce inflamația.
Nervul vag ajută la controlul fertilității și al orgasmului feminin prin faptul că se conectează la cervix, uter și vagin: femeile pot ajunge la orgasm pur și simplu prin intermediul nervului vag!
Formarea obiceiului automat
Fiintele umane au un Sistem Nervos Autonom care reprezinta sistemul nervos regulator si automatic al corpului, acesta controland toate operatiunile din planul secundar ce au rol in mentinerea in functiune a corpului. Sistemul Nervos Autonom este compus din trei subsisteme separate, Sistemul Nervos Parasimpatic, Sistemul Nervos Simpatic si Sistemul Nervos Enteric.

Sistemul Nervos Parasimpatic este responsabil cu o mare parte din functiile de repaos, precum scaderea ritmului cardiac, cresterea digestiei, excitarea sexuala, in timp ce Sistemul Nervos Simpatic este in principal asociat cu controlul hormonilor si al neurotransmitatorilor legati de reactia “lupta sau fuga”.

Sistemul Nervos Enteric este considerat de catre oamenii de stiinta ca fiind implicat in mod predominant in digestia alimentelor, eliminarea si transmiterea catre creier a semnalelor de satietate/foame. Totusi, toate acestea nu explica de ce 90% din fibrele nervoase ale Sistemului Nervos Enteric merg intr-o directie, de la regiunea stomacului, prin NERVUL VAG pana sus la creier.
Mai mult decat atat, 95% DIN SEROTONINA CORPULUI ESTE PRODUSA IN INTESTINE SI NU INCREIER asa cum multi dintre noi ar presupune, ceea ce face ca functia Sistemul Nervos Enteric sa fie mult mai vasta si nu doar limitata la nivelul controlului necesitatilor gastrointestinale. Cand realizam ca 90-95% din ganduri noastre se produc in mintea subconstienta si cand consideram ca Sistemul Nervos Enteric este un organ al mintii subconstiente, mai este atunci o surpriza faptul ca marea majoritate a fibrelor nervoase dintre cele doua sisteme isi au originea in Sistemul Nervos Enteric sau ca marea majoritate a serotoninei este de asemenea produsa in Sistemul Nervos Enteric?
Sistemul cerebrospinal este organul mintii constiente si canalul prin care primim perceptia constienta de la simturile fizice, acest sistem exercitand control asupra miscarilor corpului. In timp ce sistemul cerebrospinal (sau sistemu lnervos central) are drept centru de control creierul, Sistemul Nervos Entericare la nivelul abdomenului o masa ganglionara numita PLEXUL SOLAR sau al doilea creier* care este unitatea sa centrala de procesare, in acest coprocesor fiind executate marea majoritatea a sarcinilor noastre zilnice. Cand lucrurile din viata noastra devin o a “doua natura”, ele sunt procesate eficient prin Sistemul Nervos Enteric si nu prin Sistemul Nervos Central.
*In timp ce Sistemul Nervos Enteric (care contine Plexul Solar) a fost numit al doilea creier numai in ultimele decenii, Plexul solar a fost numit al doilea creier in est, de patru mii de ani.
NERVUL VAG este poarta de legatura intre cele doua sisteme si actioneaza ca un vehiculde date bio-informationale care dirijeaza impusurile ce pleaca in ambeledirectii.
Intrucat NERVUL VAG ACTIONEAZA CA UN TABLOU DE DISTRIBUTIE INTRE CELE DOUA SISTEME NERVOASE nu ar trebui sa ne surprinda faptul ca o functionare defectuoasa a acestui nerv poate conduce catre atat de mult afectiuni si probleme.
Tendinta naturala a constiintei noastre este sa compartimenteze functiile repetitive astfel incat creierul sa se poata concentra asupra unor activitati care au o prioritate mai mare. Experientele vietii si invatarea diverselor lucruri, precum inodatul sireturilor, ar prelua mult prea mult din capacitatea creierul daca acesta ar trebui sa se concentreze asupra fiecarui aspect mic din viata si de aceea, cand marea majoritatea a lucrurilor sunt invatate in mod constient, ele sunt trecute apoi in planul secundar al sistemelor automate. De-a lungul timpului, din ce in ce mai multe sarcini repetitive, care isi au originea in mintea constienta, trec in mintea subconstienta.
Cand un atlet atinge performante sportive aproape de nivelul perfectiunii, acest lucru, literalmente, se realizeaza aproape in mod inconstient, pentru ca el functioneaza complet prin Sistemul Nervos Enteric. Cand cineva are o INTUITIE, sau cu alte cuvinte are o presimtire, acea informatie vine prin PLEXUL SOLAR, sau cand spunem ca cineva a invatat sa cante un cantec perfect, in realitate ar fi probabil mai corect sa spunem ca a invatat sa cante prin Plexul Solar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu