sâmbătă, 12 decembrie 2020

Crearea unui Cuplu Sufletesc


Reprezinta o etapa premergatoare in realizarea unui cuplu. Doua fiinte sufletesti vor fi activate prin reluarea unor legaturi karmice, regasirea a doua fiinte care au evoluat in cuplu si au aspirat si aspira sa evolueze impreuna, este expresia intuitiei ca impreuna mai au de evoluat si continua relatia chiar din alte existente. O polarizare exceptionala a unei imagini, care exista in cadrul fiintei noastre. Putem intui prezenta unei fiinte complementare, care ne face sa stim ca in prezenta fiintei respective putem evolua. Aceste doua fiinte se pot gasi pe baza unor afinitati sufletesti, care este premiza transformarilor. Pentru o fiinta umana neangrenata in spiritualitate, regasirea sufletului pereche este mai lesne dupa virsta de 35 de ani. Pentru cei care isi doresc dezvoltarea spirituala, sansa este direct proportionala cu cerintele sufletului sau. Multe fiinte umane, datorita materialitatii, devin insensibili la chemarile Sufletului Pereche, ratand sansa crearii unui cuplu deosebit. La cuplurile obisnuite care se mentin armonioase, mentinand o viata buna, exista sansa ca dupa varsta de 35 ani, o varsta la care pot aparea si treziri ale sufletului, acestia sa dezvolte o relatie armonioasa, ca si cea cu un Suflet Pereche. Deoarece s-a dobindit o buna experienta si odata cu aceasta, a aparut si maturizarea sufleteasca. Insa o buna parte se despart pina-n aceasta virsta. Orice fiinta dornica de evolutie are sansa sa gaseasca Sufletul Pereche. Sufletul Pereche nu este unica jumatate. Ideea monadei, doar cu o singura jumatate, este aberanta. Nu esta vorba doar de o singura jumatate. Sufletul Pereche este un suflet cu care putem crea, un cuplu perfect, in masura trezirii noastre sufletesti.Trebuie sa cunoastem principalele caracteristici ale unui asemenea cuplu-pereche. 

1) Cei doi vor avea destule afinitati asemanatoare si o vibratie asemanatoare.

2)Vor avea aceleasi idealuri. 


Nu se vor abandona unul pe celalalt, indiferent de circumstante(STARE DE IUBIRE TOTALA), isi vor revarsa dragostea asupra lor, unul spre celalat, iubirea lor fiind extraordinar de mare. Intotdeauna vor pune necesitatile si nevoile celuilalt inaintea nevoilor proprii. Abandonarea de sine pentru binele celuilalt. E bine sa aflam care sunt motivatiile interioare inainte de a vrea sa ne gasim Sufletul Pereche. Daca noi nu avem pregatirea interioara, daca ne pastram in egoismele noastre, vom zice ca nu ne iubeste nimeni. Este foarte importanta motivatia. Trebuie sa avem amindoi o motivatie de evolutie sufleteasca spre lucruri sublime. In afara acestui scop divin nu poate exista sustinerea iubirii divine, care va ajuta un cuplu perfect. Unii cauta sa evolueze de unul singur, chiar daca sunt in cuplu, iar in momentul in care apar probleme, ei prefera sa se retraga.

Dar daca avem constiinta unei relatii sufletesti, aratam ca merita sa ne angrenam in cuplu. Exista putine modele de raportare a evolutiei in cuplu. Aceasta este si motivul pentru care multi nu au luciditatea evolutiei in cuplu. Daruindu-ne si abandonindu-ne in fata celuilalt, noi riscam uneori sa fim raniti. In momentul in care ne deschidem sufletul, devenim vulnerabili, insa daca avem grija unul de celalalt, ni se ofera o oportunitate imensa.Teama unora de a se deschide sufleteste de frica sa nu fie raniti, va creea o platosa. Iar aceasta platosa ne va tine departe unul de celalalt. Daca apare o stare de maturitate in cuplu, aceasta deschidere totala dincolo de orgoliu este perfect posibila. << Evolutia cu o fiinta iubita nu este cit o jumatate de viata, este viata insasi>>Buddha ; Este accesibila si unei fiinte umane care nu urmeaza o cale spirituala. Se poate media pozitia planetelor. Aceasta astrograma mediata ar trebui sa contina, o deschidere spiritual-compatibila intre diferite planete (Soare si Luna) (Marte si Venus). 


PASUL 1. Amplifica aspiratia de evolutie spirituala in cuplu. Procedeul de vizualizare - consta in a ne vizualiza intr-o imbratisare tandra astfel incit corpurile noastre sa fie nediferentiate. O forma ovoidala care cuprinde corpurile celor doi, si cum fiinta imbratisata este o reflectare a femei interioare, in cazul barbatului si o reflectare a barbatului interior in cazul femei. Acesta vizualizare trebuie insotita de o stare de incredere absoluta, aceea stare de de recunoastere a gasirii Sufletului Pereche (profunda fericire si implinire). Efecte: aceasta prima etapa va conduce la activarea necesitatii de ordin spiritual de gasire a Sufletului Pereche, necesitatea ce va face sa dispara obstacolele. Este de natura sa arda toate aspectele karmice ale celor doi si mai ales a celui ce opereaza. Aceasta vizualizare insotita de o aspiratie sincera confera Gratia Divina a gasirii Sufletului Pereche.Toate limitarile dispar. Apare acea iubire magica orientata catre sublim.

PASUL 2: Analiza profunda a propriului suflet. Fiinta sa-si aprofundeze analiza propriului suflet si sa patrunda cit mai adinc in sine, parcurgind urmatoarele etape: 

a)Definirea clara a principalelor caracteristici sufletesti proprii.
b)Amplificarea calitatilor sufletesti benefice prin meditatie, arta, muzica si prin orice mijloace de trezire a sufletului; 
c) Mentinerea constiintei, cit mai mult timp posibil, la nivelul sufletului. 


Nu putem evoca manifestarea unei fiinte deosebite, daca nu stim clar ce vrem. Aceasta autoanaliza ne ofera mari revelatii, in functie de ceea ce cautam. De ce ne blocam noi mereu si mereu intr-un anumit punct? In plus este necesara o vibratie a sufletului, ca sa fim un emitator sufletesc, pentru ca numai un suflet mare, poate sa atraga un suflet mare. Un suflet mic lipsit de o vibratie inalta, lipsit de nuante subtile, evident ca nu va avea forta sa atraga un suflet pereche. Daca nu iubim, nu putem intilni o fiinta exceptionala. Daca vom amplifica forta sufletului, o vom putea chema, chiar de la capatul pamintului si in plus, ne da si puterea de a transforma si transfigura o fiinta. Nu trebuie sa ne asteptam ca acea fiinta va fi perfecta si ca vor fi intotdeauna afinitati comune. Pentru ceea ce urmeaza dupa acea se necesita o forta sufleteasca si sa ne dorim ca noi insine sa ne transformam. Ce tine de suflet pentru noi sa definim? Poate fi banal, dar ne-ar scuti de foarte multe probleme. Ce sugereaza sufletul (sunt eu cald,afectuos,tandru,blind)? Sunt elementare, si fac ca o fiinta sa fie iubita sau nu. 

PASUL 3: Vizualizarea creatoare - vom specifica foarte clar ceea ce dorim in acest cuplu. Fiinta va urmari sa vizualizeze, cit mai clar din punct de vedere fizic, sufletesc, spiritual, erotic, fiinta care ii va fi Suflet Pereche.a)Construirea cit mai precisa a unui model mental pe baza caracteristicilor sufletesti, mental, spiritual. Este important de mentionat: construirea cit mai precisa a unui model mental pe baza caracteristicilor fizice dorite. Este important de mentionat ca aceasta vizualizare trebuie realizata din perspectiva cuplului tantric, adica in model sa se includa si aspectul erotic. Altfel este posibil sa se intilneasca un Suflet Pereche, dar fara erotism, nu se poate realize un cuplu tantric datator de extaz.


RUGA PENTRU SUFLETUL PERECHE

Doamne Dumnezeule, Te rog pe Tine si pe ingerii iubirii sa ma ajutati sa am o relatie minunata de dragoste cu sufletul meu pereche. Va rog sa ma indrumati sa-mi gasesc sufletul pereche, sa ma ajutati sa-l intilnesc si sa ne bucuram unul de altul cit mai curand. Va cer ajutorul pentru a crea conditiile sa pot avea aceasta minunata relatie sufleteasca chiar acum. Va rog sa ma ajutati sa-mi vindec orice blocaje mentale, trupesti sau emotionale, care m-ar face sa ma tem de iubirea cea mare. Va rog sa ma ajutati sa aud si sa urmez indrumarile divine ce-mi vor permite sa gasesc si sa ma bucur de aceasta relatie sufleteasca. Stiu ca si sufletul meu pereche ma cauta cu aceeasi ardoare cu care si eu il caut pe el. Amindoi va rugam sa ne ajutati sa ne intilnim, sa sa ne cunoastem si sa acceptam binecuvintarile marii iubiri. Multumesc. 

Mai sunt cinci ritualuri care pot creo legatura puternica cu Sufletul Pereche pe care le puteti primi in cadrul unui curs.

1.Ritual pentru invocarea ingerului pazitor sau a unui ghid spiritual in vederea intalniri Sufletului Pereche
2.Ritual de contemplare a nuditatii
3.Ritual de dezvoltarii a personalitatii
4.Ritualul marturisii iubirii
5.Riualul unificarii astrale


6.Ritualul unificarii mentale

Consultant hipnotist si reabilitolog psiho-informational-Tudor

email;vril_energy@yahoo.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu